Liniște

Petru M. Haș

Language: Romanian

Published: Jan 1, 1983

Description:

„A doua carte de poeme a lui Petru M. Haş, Linişte (Cartea Românească, 1983), apare după un lung interval de la debutul său în colecţia Luceafărul (Dor negru, 1969). Nu s-ar putea spune că, între timp, el nu a scris destule versuri, dar i-a lipsit, se pare, cel puţin în parte, spiritul „competiţional”, spre a nu da vina doar pe împrejurări. Oricum, de la poemele de început şi până la acelea de astăzi, autorul a parcurs câteva mici etape, câteva modificări în orientarea concepţiei sale artistice, care denotă o mai fermă conştienţă a ceea ce are de spus, o dată cu nişte opţiuni mai precise în materie de tehnică a limbajului poetic. Într-adevăr, poetul şi-a propus să insiste mai mult, mai consecvent asupra imediatului, asupra diverselor aspecte care constituie universul cotidian, şi a făcut-o cu o vădită plăcere şi nu mai puţin însă cu detaşare şi umor, cu o ironie alternând între accentele bonome şi cele tăioase, nelipsindu-i nici tendinţa de a se lansa în scurte incursiuni în zona fantasticului.” (Victor Felea)