La al cincilea volum, Lucia BIBARȚ publică la editura arădeană ”Tiparnița” volumul Poetizări tactile, având în Aurel DICO un excelent partener pentru copertă și ”variațiuni picturale”. Condițiile grafice și editoriale propun un remarcabil volum, cu nimic mai prejos de exigențele unor edituri consacrate. Coperta, titlul, aranjamentul textului, corpul de litere, marcajul manu-scris al fiecărei lirice (titlul), calitatea hârtiei etc. motivează și justifică o frumoasă impresie, care întreține o atmosferă de lectură optimistă. Anteriorul volum, - oarecum referențial pentru ”biografia critică” a Luciei Bibarț -, cel cu șuvițe și iriși poetizați -, avansează tentative de comparație valorică. Scriind despre Șuvițe și iriși (2013), afirmam în acea recenzie că poemele volumului sunt ”rodul unei tulburătoare arderi sentimentale, conturate statuar în imagini poetice de desfrâu prin intermediul cuvintelor îmblânzite în armonii”. Era un omagiu adus volumului de ansamblu văzut prin tematica sa eminamente sentimental (senzuală) și prin modul de îmbrăcare a ideilor într-o armonioasă ținută lingvistică. Poetizări tactile (2016) deschide cheia de lectură prin citatul preluat din gânditorul Emil Cioran, care scria despre ”dezmățul spiritului”, despre ”ondulațiile sufletești” ale poetului și despre ”inutilitatea în armonie” a poeziei. Sugestii pentru lectură?! Justificări sentimentale?! Irizări poetice?! Nimic nu este inutil într-o carte, nici măcar dedicația pentru ”vagabondul luminos-întunecat al sublimului”. Pentru că doresc să scriu ”puțin despre mult”, voi menționa câteva elemente care conferă volumului originalitate și valoare de referință: Primul (element). Autorul s-a debarasat de toate inhibițiile, inclusiv de teama inovării cuvintelor (e doar profesoară de limbă românească!), știind că poeții sunt cei care dau limbajului dinamism, mișcare semantică și desțelenire afectivă: ex.: discuție ”responsabilizantă”,”Petre-Țuțesc”, ”linia evică”, ”iubiri plasticate”, ”reflexe lemnii”, ”roua mă argintează”, ”mă pământizez ocru”. Al doilea. Combinațiile de cuvinte generează o cavalcadă de sensuri în care sălășluiesc respirări alegorice: ”poetizări tactile”, ”pipăindu-ți vocea cu urechea mea”, ”am plâns cu ploaia”, ”izvoarele brațelor mele sanguine”. Semantica întreține o atmosferă de polisemantism, o stare prin care trăiește/ din care se hrănește poezia actuală. Al treilea și ultimul. Fiecare poem liric are la temelie o idee-metaforă. Extrem de comprimate ca expresie eliptică, textele traduc impresii sentimentale pornind de la conveniențe. Depășind feminismul (”lăsați femeile să intre în cetate”!), Eu-ul se descrie ignorând apartenența la ”domn” sau ”doamnă”, iar combinațiile emoționale ating binecuvântarea metafizicului: ”Ai tras fermoarul peste sufletul tău Și m-ai închis Cu șuvițe, iriși și forme, Între. Dar aproape”. Concluzia 1. Aproape toate liricele din Poetizări tactile plac și rezistă la orice tip de lectură, inclusiv malițioasă, (exclud două texte: Azi l-am zărit … și În Limba Română) prin spațiul de tăinuiri și ambiguizări dintre cuvinte (aș zice, spațiile albe care îndeamnă cititorul la participație); Concluzia 2. Autoarea, Lucia Bibarț scrie ca Lucia Bibarț (nu ca alții, fără inspirație de stil), are propriul ritm, propria expresie, propria impresie, propria personalitate lirică. Scrie cu sine, ignorând - prin nepăsare generoasă - modele, idoli, sugestii ori influențe. Concluzia generală. Lucia Bibarț știe bine că, luându-și cafeaua, ”se așează în inima ta”, cu toate ”voluptoasele mele forme de seducție … poetică”; mai știe, cu teamă, că va pierde ”mirosul de poezie” și va ajunge cândva la ”linia de final a dăruirii”: ”Iubito, Astăzi ești alta decât ieri…, Ci dacă pleci Femeie, plecat voi Fi și eu” Lectura de mai multe ori a plachetei lirice construiește în cititor un ansamblu de clipe desfătătoare, al căror ecou se prelungește într-un imens spațiu al frumuseții poetice. Lucia Bibarț are, de pe-acum, temeiuri pentru afirmarea, pe deplin valorizantă, în creoda poeților orgolioși și seducători, putând deschide cu încredere ușa care duce spre calitatea lirismului autentic.
Description:
La al cincilea volum, Lucia BIBARȚ publică la editura arădeană ”Tiparnița” volumul Poetizări tactile, având în Aurel DICO un excelent partener pentru copertă și ”variațiuni picturale”. Condițiile grafice și editoriale propun un remarcabil volum, cu nimic mai prejos de exigențele unor edituri consacrate. Coperta, titlul, aranjamentul textului, corpul de litere, marcajul manu-scris al fiecărei lirice (titlul), calitatea hârtiei etc. motivează și justifică o frumoasă impresie, care întreține o atmosferă de lectură optimistă. Anteriorul volum, - oarecum referențial pentru ”biografia critică” a Luciei Bibarț -, cel cu șuvițe și iriși poetizați -, avansează tentative de comparație valorică. Scriind despre Șuvițe și iriși (2013), afirmam în acea recenzie că poemele volumului sunt ”rodul unei tulburătoare arderi sentimentale, conturate statuar în imagini poetice de desfrâu prin intermediul cuvintelor îmblânzite în armonii”. Era un omagiu adus volumului de ansamblu văzut prin tematica sa eminamente sentimental (senzuală) și prin modul de îmbrăcare a ideilor într-o armonioasă ținută lingvistică. Poetizări tactile (2016) deschide cheia de lectură prin citatul preluat din gânditorul Emil Cioran, care scria despre ”dezmățul spiritului”, despre ”ondulațiile sufletești” ale poetului și despre ”inutilitatea în armonie” a poeziei. Sugestii pentru lectură?! Justificări sentimentale?! Irizări poetice?! Nimic nu este inutil într-o carte, nici măcar dedicația pentru ”vagabondul luminos-întunecat al sublimului”. Pentru că doresc să scriu ”puțin despre mult”, voi menționa câteva elemente care conferă volumului originalitate și valoare de referință: Primul (element). Autorul s-a debarasat de toate inhibițiile, inclusiv de teama inovării cuvintelor (e doar profesoară de limbă românească!), știind că poeții sunt cei care dau limbajului dinamism, mișcare semantică și desțelenire afectivă: ex.: discuție ”responsabilizantă”,”Petre-Țuțesc”, ”linia evică”, ”iubiri plasticate”, ”reflexe lemnii”, ”roua mă argintează”, ”mă pământizez ocru”. Al doilea. Combinațiile de cuvinte generează o cavalcadă de sensuri în care sălășluiesc respirări alegorice: ”poetizări tactile”, ”pipăindu-ți vocea cu urechea mea”, ”am plâns cu ploaia”, ”izvoarele brațelor mele sanguine”. Semantica întreține o atmosferă de polisemantism, o stare prin care trăiește/ din care se hrănește poezia actuală. Al treilea și ultimul. Fiecare poem liric are la temelie o idee-metaforă. Extrem de comprimate ca expresie eliptică, textele traduc impresii sentimentale pornind de la conveniențe. Depășind feminismul (”lăsați femeile să intre în cetate”!), Eu-ul se descrie ignorând apartenența la ”domn” sau ”doamnă”, iar combinațiile emoționale ating binecuvântarea metafizicului: ”Ai tras fermoarul peste sufletul tău Și m-ai închis Cu șuvițe, iriși și forme, Între. Dar aproape”. Concluzia 1. Aproape toate liricele din Poetizări tactile plac și rezistă la orice tip de lectură, inclusiv malițioasă, (exclud două texte: Azi l-am zărit … și În Limba Română) prin spațiul de tăinuiri și ambiguizări dintre cuvinte (aș zice, spațiile albe care îndeamnă cititorul la participație); Concluzia 2. Autoarea, Lucia Bibarț scrie ca Lucia Bibarț (nu ca alții, fără inspirație de stil), are propriul ritm, propria expresie, propria impresie, propria personalitate lirică. Scrie cu sine, ignorând - prin nepăsare generoasă - modele, idoli, sugestii ori influențe. Concluzia generală. Lucia Bibarț știe bine că, luându-și cafeaua, ”se așează în inima ta”, cu toate ”voluptoasele mele forme de seducție … poetică”; mai știe, cu teamă, că va pierde ”mirosul de poezie” și va ajunge cândva la ”linia de final a dăruirii”: ”Iubito, Astăzi ești alta decât ieri…, Ci dacă pleci Femeie, plecat voi Fi și eu” Lectura de mai multe ori a plachetei lirice construiește în cititor un ansamblu de clipe desfătătoare, al căror ecou se prelungește într-un imens spațiu al frumuseții poetice. Lucia Bibarț are, de pe-acum, temeiuri pentru afirmarea, pe deplin valorizantă, în creoda poeților orgolioși și seducători, putând deschide cu încredere ușa care duce spre calitatea lirismului autentic.
prof. Anton ILICA